Începând cu 16.07.2018, Institutul de Studii Financiare în parteneriat cu ECDL ROMANIA va derula proiectul „ECDL-ISF pentru intermediarii de servicii financiare”.
Pe durata implementării acestuia, ISF intenționează să certifice prin Permisul ECDL PROFIL (nivel standard cu modulele: Editare de Text Avansat, Calcul Tabelar Avansat, Prezentări Avansat, Baze de date Avansat si/sau nivel proficiency cu modulele: Calcul Tabelar Avansat, Prezentări Avansat, Baze de date Avansat) intermediarii de servicii financiare din următoarele categorii:
· agenţi de asigurare persoane fizice;
· conducători ai agenţilor de asigurare persoane juridice;
· subagenţi;
· conducători ai activităţii de bancassurance;
· persoane fizice care desfăşoară activitate de bancassurance;
· conducători executivi ai brokerilor de asigurări şi/sau reasigurări;
· brokeri în asigurări/reasigurări (personal propriu al brokerului de asigurare şi/sau reasigurare, care are ca principală atribuţie de serviciu intermedierea contractelor de asigurare şi/sau reasigurare);
· asistenţi în brokeraj persoane fizice;
· persoane desemnate să conducă activitatea de intermediere în asigurări la asistenţii în brokeraj – persoane juridice, precum şi personalul propriu al asistenţilor în brokeraj – persoane juridice, cu atribuţii de intermediere în asigurări; conducători ai asistenţilor în brokeraj – persoane juridice, cu obiect unic de activitate;
· angajati ai asiguratorilor / reasiguratorilor care distribuie produse de asigurare (inspectori de asigurare, etc.).
· agenţi pentru servicii de investiţii financiare;
· agenți delegați;
· personal al Compartimentului de control intern / Compartimentului de conformitate;
· consultanţi de investiţii;
· administratori de risc;
· directori de investiții ai administratorilor de fonduri de pensii private (SAFPP)
· persoanele care conduc structurile de control intern ale SAFPP
· persoanele care conduc structurile de administrare a riscurilor ale SAFPP
Pentru înscrieri și alte detalii suplimentare ne puteți contacta la training@isfin.ro, tel. 021 230 51 20.